Opel a prezentat la IAA Transportation o versiune alimentată cu hidrogen a utilitarei Movano. Compania promite autonomie de peste 500 km și reîncărcare în doar 5 minute.
Cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt, Opel a prezentat în premieră noul Movano Hydrogen. Van-ul a fost expus alături Opel Combo Electric și Opel Rocks Electric cu kit Kargo.
„La nivel global, am vândut peste 125.000 de vehicule comerciale ușoare anul trecut și am reușit să creștem substanțial vânzările de vehicule comerciale ușoare pe bază de baterii electrice cu 41%. Dorim să continuăm acest succes în domeniul vehiculelor comerciale ușoare. Pentru a face acest lucru, prezentăm aici, la Hanovra, produse noi, de ultimă generație, pentru clienții noștri“, a declarat Florian Huettl, CEO Opel, la IAA Transportation, în timp ce prezintă în premieră mondială Opel Movano Hydrogen.
La standul comun Stellantis Pro One C70 din pavilionul 13, Xavier Peugeot, Senior Vice President Stellantis Commercial Vehicles Business Unit, și Florian Huettl au prezentat gama de vehicule comerciale a Stellantis și noile vehicule inovatoare ale mărcii Opel.
Punctul forte al gamei Opel a fost Opel Movano Hydrogen. „Pentru prima dată, vom oferi cel mai mare membru al familiei Opel LCV ca vehicul electric cu pile de combustie pe hidrogen”, a declarat Huettl. „În 2021, am lansat Opel Vivaro Hydrogen, primul transportor pe hidrogen de la un producător de vehicule. Astăzi, odată cu introducerea modelului Movano Hydrogen, facem următorul pas și creăm o ofertă și mai solidă.”
Cu combinația sa de propulsie cu pile de combustie pe hidrogen și baterie plug-in, noul Opel Movano Hydrogen poate parcurge peste 500 de kilometri (WLTP) și poate fi realimentat cu hidrogen în mai puțin de 5 minute. Este pentru clienții care trebuie să parcurgă distanțe lungi cu emisii locale zero și să nu piardă timp cu realimentarea.
Motorul electric oferă o putere de 150 CP și un cuplu maxim de 410 Nm. Bateria litiu-ion de 11 kWh oferă suport la pornire sau la accelerare. Un alt avantaj major al sistemului: energia de frânare poate fi recuperată și introdusă în baterie sub formă de electricitate prin intermediul motorului electric care funcționează ca un generator.